Departamentul pentru Armamente

Comunicat 27 din 2017-06-23

Joi, 15.06.2017, secretarul de stat şi șef al Departamentului pentru armamente, Florin – Lazăr Vlădică, a vizitat sediul Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Încercări în Zbor din Craiova.
Pe parcursul vizitei, specialiștii au prezentat domeniile de responsabilitate ce revin centrului şi totodată au evidenţiat principalele realizări în domeniul cercetării ştiinţifice.
Secretarul de stat şi șef al Departamentului pentru armamente, Florin – Lazăr Vlădică a apreciat implicarea specialiştilor centrului în desfăşurarea în bune condiţii a atribuțiilor ce revin acestei structuri unice în Armata României, și a subliniat la finalul vizitei: ”sunt încrezător că veţi acţiona pentru a vă îndeplini în continuare misiunile, valorificând integral potenţialul specialiştilor Centrului de Cercetări şi Încercări în Zbor, oameni cu adevărat dedicaţi, şi veţi găsi resursa necesară pentru creşterea gradului de implicare a specialiştilor din centru în cadrul activităţilor internaţionale iniţiate de UE şi NATO".
xxx
CENTRUL DE CERCETĂRI ŞI ÎNCERCĂRI ÎN ZBOR
Centrul desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică şi testare evaluare în beneficiul structurilor din cadrul MApN. Sursa de finanţare este din bugetul MApN, pentru proiectele incluse în Planul sectorial de cercetare-dezvoltare al MApN şi bugetul MENCS pentru proiectele din Planul Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare, câştigate în urma competiţiilor organizate de către structurile abilitate.

Galerie de imagini

  • JW_PLG_SIG_CLICK_TO_ENLARGE CCIZ_20170615_5.jpg

    Aspect de la eveniment

Evenimente

  • FESTIVITATEA DEPUNERII JURĂMÂNTULUI MILITAR
    Locțiitorul șefului Departamentului pentru armamen...
  • LANSARE COMPETIȚIE PATRIOT FEST
    Secretarul de stat pentru armamente, Gabriel-Benia...
  • Ceremonia deschiderii anului universitar de la Academia Tehnică Militară
    Ministrul apărării naționale la ceremonia deschide...
Go to top